s
Blog
Lustre: irizații prețioase

Dacă privim retrospectiv la colecția Tom Dixon, putem observa că designerul a explorat și a jonglat în creațiile sale cu esențe de lemn brut sau băițuit în culori neon, cu metale precum fonta, cuprul sau alama. În cazul lămpilor Lustre, Tom Dixon a decis să apeleze la ceramică, un material încă neutilizat până în prezent în colecția sa. Aceste corpuri de iluminat sunt lucrate manual într-o fabricuță deținută de o familie olandeză ce a reușit să își păstreze valorile și tradiția de cinci generații încoace.

Colecția Lustre reprezintă rezultatul al unei continue explorări în materie de finisaje. Acel luciu irizant ce îl poți asemui cu penele unui păun sau aripile unui cărăbuș este obținut prin arderea lutului la o temperatură de 1200° C. Secretul constă în folosirea unei glazuri speciale ce conține minerale și metale prețioase. Două lămpi Lustre nu vor fi nicicând identice deoarece luciul se fixează pe corpul de ceramică într-un mod imprevizibil.

Acest proces creează un spectru impresionant de culori ce variază de la un verde crud pal la un verde smarald închis. Tocmai această frumusețe unică le face atât de speciale! În serie se găsesc patru modele de lămpi suspendate, fiecare cu o formă diferită inspirată de construcțiile Art Deco sau templele mayașe. Deși la prima vedere par a fi metalice, Lustre sunt niște lămpi cu adevărat valoroase! Te poți convinge făcându-ne o vizită la showroom.

  • Eli Țara
  • noutățiTom Dixon

Comentarii la acest articol ( 0 )

Lasă un comentariu

mobile