Am revăzut-o în toată splendoarea pe podiumurile de modă, iar astăzi se inserează tot mai pregnant și în designul de mobilier: de la elemente de accent la piese care dau tonul decorului, catifeaua redevine vedeta amenajărilor interioare.
Catifeaua este un material – statement cu o istorie interesantă: primele atestări vin atât din timpul dinastiilor Qin și Han în China, în jurul anului 200 î.C., cât și din Egiptul antic, unde catifeaua era produsă din in. A devenit foarte populară la Curtea din Bagdad datorită neguțătorilor din Kashmir, iar începuturile Renașterii Italiene văd primele centre de producție de catifea în Europa, mai ales în Veneția și Florența.
Realizată prin țesere între două substraturi poziționate paralel și tăiate pe mijloc, catifeaua era obținută printr-un proces artizanal și ținea mult de îndemânarea oamenilor – firele erau din mătase cu inserții de fir de aur sau argint, iar mătasea era vopsită cu pigmenți naturali prețioși. Foarte populare erau culorile purpuriu, verde deschis sau albastru safir.
Fiind un material extrem de scump, catifeaua era rezervată celor foarte bogați, straielor oficiale sau celor ecleziastice, cât și mobilierului fin. În epoca industrială materialul devine, în sfârșit, accesibil tuturor, iar fibrele folosite includ inul, mohairul, lâna, bumbacul sau cele sintetice precum poliester, nylon, vîscoză sau acetat.
Odată cu apariția formelor sinuoase în designul pieselor de mobilier la sfârșitul secolului XIX, catifeaua devine cunoscută și ca material de tapițerie.
Interesul pentru mobilierul din catifea crește în anii ’20 – catifeaua este cel mai adesea asociată cu perioada de glorie a curentului Art Deco, datorită aspectului luxos și senzual pe care îl conferă oricărui obiect de mobilier.
Recent, o serie de designeri vestimentari celebri – Balmain, Dries Van Noten sau Stella McCartney au readus catifeaua in lumina reflectoarelor, folosind-o in creatiile lor. Raf Simons, unul dintre cei mai străluciţi creatori din şcoala belgiană, a creat o colecție specială de tapițerii din catifea pentru Kvadrat, unul dintre brandurile iconice în materie de textile.
În designul de interior, folosită cu înțelepciune, catifeaua poate să fie introdusă cu succes în amenajări moderne, aducând un plus de rafinament. Un fotoliu sau o canapea îmbrăcate în catifea pot deveni cu ușurință piesele de rezistență într-o încăpere.
Niște scaune de dining din catifea, cu picioare dintr-un material contrastant, ca alama, vor arăta senzațional. Combinând catifeaua cu materiale naturale, cu care se armonizează (lemn, metal), și folosind-o cu moderație, ea devine elementul ce poate să scoată o amenajare din anonimat.
Un lucru e limpede: după ce ne-am obișnuit, în ultimii ani, cu genul de ”cumințenie” asociată minimalismului scandinav, luxul își revendică din nou statutul în topul tendințelor în designul de interior.