Evenimente Intro

Matthew Hilton was here.

Matthew Hilton was here.

Matthew Hilton was here. Mulțumiri tuturor celor care au fost prezenți la evenimentele noastre. Pentru cinci zile am avut ocazia să cunoaștem mai bine unul dintre cei mai înzestrați designeri ai ultimului deceniu. L-am văzut discutând despre preocuparea sa pentru detaliile sculpturale și materialitate alături de Constantin Goagea și Mihai Gurei în cadrul conferinței Zeppelin, experimentând gastronomie românească împreună cu invitații dineului de la Intro sau exclamând de încântare la vederea minunatelor biserici din lemn maramureșene. Noi sperăm că în scurtul său sejur a avut ocazia să descopere măcar un strop din spiritul românesc autentic. După nenumăratele fotografii pe care le-a făcut în aceste zile cât și comentariile sale elogioase credem că scopul a fost atins. Matthew Hilton ne-a declarat că a rămas impresionat de oamenii pe care i-a cunoscut aici, designeri, arhitecți, pasionați de design sau meșteri populari. A plecat însoțit de o mulțime de impresii, amintiri frumoase și câteva obiecte achiziționate din satele vizitate.

Pentru mai multe poze din cadrul celor două evenimente și din drumeția în Maramureș poți vizita pagina noastră de Facebook.

http://www.facebook.com/introdesign

Te-ar putea interesa

Tolix ies la Noaptea Agențiilor
TOLIX et TRUFFES

Alte articole de blog

Descoperă și alte subiecte de interes legate de evenimente, lansări de produse, profile de designeri sau ghiduri de materiale

Vezi toate
Intro GalleryHAY - designul de calitate este dreptul tuturor

HAY - designul de calitate este dreptul tuturor

Încă de la început, viziunea companiei Intro a fost să lucreze cu branduri ce îi împărtășesc valorile, adică cele ce prezintă un portofoliu de produse concepute de către cei mai buni designeri ai g...

Intro GalleryVerner Panton și stilul Space Age

Verner Panton și stilul Space Age

Anul 1970 reprezintă unul de cotitură atât pentru istoria designului cât și pentru cariera unuia dintre cei ce au definit evoluția esteticii modern. Către o viziune a viitorului în care formele sin...

Intro GalleryIsamu Noguchi - un talent universal

Isamu Noguchi - un talent universal

De-a lungul unei cariere multi fațetate, Noguchi a navigat cu nonșalanță între sculptură, scenografie, design de mobilier și lămpi, interioare dar și grădini sau instalații artistice exterioare. N...

Design IconsEames Lounge Chair acum și pe textil!

Eames Lounge Chair acum și pe textil!

Confortul suprem a reprezentat obiectivul principal atunci când designerii Ray și Charles Eames au decis să conceapă Lounge Chair-ul ce le poartă numele. Noua versiune de Eames Lounge Chair vine în...

Evenimente IntroExpoziția Vitra Prouvé Roadshow la București

Expoziția Vitra Prouvé Roadshow la București

Prouvé este un exemplu excelent al ingeniozității tehnologice ce a marcat mai ales perioada de după al doilea război mondial. În cadrul Romanian Design Week 2023 Intro alături de partenerii locali ...

Ghid de amenajareCum să-ți alegi materialul de tapițerie pentru mobilier

Cum să-ți alegi materialul de tapițerie pentru mobilier

Una dintre cele mai mari provocări atunci când ne pregătim să cumpărăm mobilier tapițat este să știm cum alegem materialul. Este o discuție pe care o avem des cu clienții noștri.

Write some content about what they says about your store.
Write some content about what they says about your store.
Write some content about what they says about your store.