s
Blog
USM: mobilier elvețian cu tradiție, orientat către viitor

USM Haller System

Astăzi una dintre cele mai respectate companii producătoare de mobilier modular pentru casă și spații publice, USM a început, cu un secol în urmă, ca poducător de piese metalice și fitnguri pentru ferestre.

USM

În anii ’60, nevoia unui sediu mai încăpător îl aduce în schemă pe arhitectul Fritz Haller, care vine cu ideea construirii unei hale metalice modulare – un salt evolutiv care avea să transforme USM dintr-o fabrică de metalurgie, într-o companie producătoare de mobilier de cea mai înaltă calitate.

USM

Ideea unui spațiu de lucru flexibil se adresa, la vremea aceea, unui mediu de business în plină dezvoltare în Europa, în ton cu efervescența de după Al Doilea Război Mondial. Același principiu de construcție a pavilionului flexibil din oțel care găzduiește sediul companiei aflat la Münsingen, de la jumătatea secolului trecut și până astăzi, a inspirat prima colecție de mobilier modular USM - Haller Systems, devenită, între timp, colecția de semnătură a companiei.

USM

Elementul cheie, inovator: articulația sferică în care se prind tuburile din metal pentru a crea un cadru modular, pentru care USM a primit un patent de invenție, în 1965.

USM

USM

Trei principii de bază definesc brandul USM: calitatea elvețiană, care face parte din ADN-ul companiei, flexibilitatea, născută din ideea că singura constantă a vieților noastre este schimbarea, fie că e vorba de planul personal sau de cel profesional, și sustenabilitatea, adică dezvoltarea de soluții care să fie în ton cu nevoile tehnologice actuale, și în același timp, în armonie cu mediul înconjurător.

USM

USM

Pe tot parcursul dezvoltării companiei, USM a acordat o atenție specială gestionării responsabile a energiei, emisiilor, materialelor și metodelor de producție. În acest sens, dezvoltarea de produse durabile, longevive, a reprezentat un aspect esențial – cu cât un produs poate fi folosit mai mult timp, cu atât mai mic va fi impactul asupra mediului înconjurător.

USM

USM

USM

Un secol de tradiție și prestigiu stau în spatele mobilierului produs de USM. Münsingen rămâne și astăzi singurul sediu de producție, în timp ce compania deține furnizori în mai bine de 50 de țări din toată lumea și sedii în Franța, Japonia, UK, SUA și Germania. Din 2001, sistemul Haller face parte din colecția permanentă a Muzeului de Artă Modernă, din New York.

USM

 

  • Elena Stefan
  • INTROducingTendințe
mobile