Unul dintre cele mai anticipate evenimente internaționale de design de mobilier, târgul bianual Maison & Objet aduce la Paris 85000 de vizitatori și peste 3000 de expozanți, jumătate fiind companii franceze, iar cealaltă jumătate reprezentând branduri internaționale reputate. Însă mai mult decât un târg, Maison & Objet este un adevărat show în care numerele de creativitate și inovație în materie de design servesc drept inspirație profesioniștilor și amatorilor deopotrivă, păstrându-se proaspete în memorie mult timp după perindarea între standuri.
Împărtășim, mai jos, cele mai proaspete vești ale furnizorilor noștri, sosite din La Ville-Lumière.
“Tom Dixon is on a mission to design, illuminate and furnish the future”, spun cei de la Maison & Objet, o misiune ce îi determină să îl numească pe britanic Designerul anului la această ediție din 2014. Tom Dixon a devenit o legendă în această industrie la mijlocul anilor ’80, după ce a sfidat regulile designului modern de mobilier, fără a avea un background educațional în domeniu. Astăzi, compania ce îi poartă numele este cunoscută în toată lumea, devenind un sinonim și un standard de calitate pentru designul industrial. Cei prezenți la târg anul acesta au putut vedea noua colecție de accesorii semnate Tom Dixon, realizate în Londra și având la bază materiale semi- prețioase, inspirate de o varietate de surse, precum inginerie, fizică și natură.
Dacă până acum, britanicii de la Ercol lucrau îndeosebi cu fibre lemnoase precum ulmul, fagul, stejarul sau frasinul, începând cu acest an anumite piese de mobilier vor fi produse și din lemn masiv de nuc. Un exemplu elocvent este biroul Treviso semnat Matthew Hilton, al cărui nou finisaj îi vine ca turnat.
Aerul timpuriu de primăvară vine dinspre standul celor de la Normann Copenhagen, construit în jurul a optsprezece piese nou nouțe. Deliciul îl fac Pocket Organizers, o serie de “buzunare” ce se fixează pe perete, disponibile în șase culori și patru dimensiuni diferite, în care poți așeza o mulțime de obiecte: de la reviste, creioane, accesorii de machiaj, la plante în ghivece sau ustensile de bucătărie.
În fotografia de mai sus se regăsesc alte două produse noi din portofoliul danezilor: Buk Table Legs, un sistem de susținere versatil din lemn de stejar, și elegantul blat din lemn Slice Table Top, completându-se într-un design cuceritor, simplu și natural, tipic scandinav.
Cele mai noi accesorii ale nordicilor Muuto nu se abat de la filozofia exprimată întocmai prin denumirea brandului (finlandezul “muutos”, tradus “noi perspective”). Sfeșnicele Float, în forma abstractă a unei bărci, sunt inspirate de “tradiția nordică de răspândire a confortului prin intermediul lumânărilor”, în timp ce vazele Silent Vase reprezintă cea mai simplă expresie pe care acest tip de accesoriu o poate întruchipa. Rezultatul este un design atemporal, seren, 100% hand made.
În cadrul standului companiei franceze Tolix se remarcă două scaune noi. Designerul Patrick Norguet reintepretează modelul Fauteuil D și creează scaunul T14 stivuibil din oțel inxodabil, și T14, cu șezut și spătar din metal și picioare din lemn de stejar.
Francezii inventatori ai birourilor muzicale La Boite Concept au lansat la târg noi opțiuni, tehnologii, carcase și finisaje pentru modelele LD Cube, LD120 și performantul LD 130. Pentru a reîmprospăta designul produselor, echipa pariziană a semnat trei colaborări cu nume apreciate în domeniu. Câștigător al "Grand Prix of Creation, Paris" artizanul designer Olivier Dollé reinterpretează codurile estetice La Boite Concept și creează un design unic, cu un iz poetic, pentru modelul LD 130, oferindu-i acestuia o carcasă asimetrică formată din pixeli lemnoși. Și modelul LD 120 capătă un nou look, mult mai elegant, cu ajutorul iscusinței și creativității arhitectului, designerului și muzicianului Vincent Tordjman. Picioarele din lemn stratificat au fost înlocuite cu unele din lemn masiv de nuc sau frasin.
LD Cube, micuțele sisteme de sunet de înaltă fidelitate sunt disponibile acum pe două finisaje proaspete: gri închis lucios sau gri deschis mat.
Pentru a doua oară în Paris, proaspătul brand italian Discipline și-a prezentat colecția de mobilier și accesorii printr-un concept semnat Francesca Sarti, iar noutatea surprinzătoare a fost geanta SUPERBAG. Creată de Pauline Deltour și manufacturată în colaborare cu FPM (Fabrica de piele din Milano), Superbag este o geantă de zi cu zi, perfectă pentru laptopuri și tablete. Realizată din piele naturală și textil netratat, geanta este disponibilă pe 3 combinații de culori: galben muștar, albastru electric sau negru.
Sub umbrela companiei De La Espada, cele două branduri Matthew Hilton și Neri&Hu au lansat un val impresionant de noi produse. Câștigători în cadrul Wallpaper Design Awards 2014 la categoria Designer of the Year, Lyndon Neri și Rossana Hu au expus noul cabinet Trunch, din lemn masiv și alamă satinată. O altă noutate prezentată de către cei doi designeri este patul Platform. Cu un sertar din alamă masivă pe o parte și un spațiu de depozitare cu oglindă pe cealalată, patul este o oază chic de liniște. Colecția de mobilier Solo a fost întregită de o canapea, o banchetă și un taburet, iar seria de mese Trio a căpătat noi finisaje, precum marmura și alama. Matthew Hilton a surprins publicul cu un scaun de dining numit Porto și un fotoliu cu otoman botezat Mira.
Concentrat în mare parte pe piese de mobilier, Matthew a lansat de-a lungul carierei sale un singur corp de iluminat, produs tot cu ajutorul De La Espada. Ei bine, în 2014 designerul a decis să facă al doilea pas în această direcție și a lansat în premieră absolută Niteroi, o lampă suspendată realizată din alamă turnată.
Compania Diamantini & Domeniconi a lansat la această ediție a târgului nu mai puțin de 14 modele de ceasuri de perete sau de masă, cu diverse forme insolite, așa cum deja ne-au obșinuit creativii italieni.
Foto credits: Alberto Brogliato & Federico Traverso; Vintagetrendydecoration.bogspot.ro