Charles și Ray Eames – o poveste de iubire, o poveste de succes, una dintre poveștile nemuritoare preferate ale Americii moderniste. Nu există, în istoria designului, alte nume mai puternic asociate cu acea cultură proaspătă și exuberantă care a luat naștere în America postbelică, altele care să fi îmbrățișat mai exhaustiv spiritul jovial, optimist-futurist al vremurilor. Fără să facă distincția dintre profesie și timp pentru sine, Charles și Ray și-au dedicat toată energia îmbunătățirii vieții de zi cu zi ale americanilor de la jumătatea secolului trecut. Au făcut asta inventând un stil de viață și o estetică nouă.
Astăzi, celebrul cuplu este recunoscut în special pentru contribuția remarcabilă în industria designului de mobilier, datorită inovației constante în tehnici de producție și a unei estetici iconice de referință, însă moștenirea culturală pe care au lăsat-o Americii se extinde la aproape tot ce poate fi asociat cu artă și entertainment – pictură, arhitectură, fotografie sau film.
Născut în St. Louis, Missouri, în 1907, Charles a studiat arhitectura și s-a făcut remarcat prin participarea la competiția „Organic Design in Home Furnishings”, organizată de Muzeul de Artă Modernă din New York, în 1940. Scaunul propus de el și de prietenul său, Eero Saarinen, un concept dezvoltat alături de o echipă din care făcea parte și Ray, nu avea nimic în comun cu piesele austere de la vremea aceea.
Organic Chair, așa cum îl botezaseră, etala forme rotunjite, fluide, ce preluau conturul corpului uman, un spătar ce comunica cu șezutul, formând o carcasă îmbietoare și confortabilă. Scaunul a câștigat premiul întâi, dar nu a intrat niciodată în producție de serie la vremea aceea în lipsa tehnologiei adecvate. În același an, Charles era desemnat directorul Departamentului de Design Industrial al Academiei de Artă Cranbrook.
Povestea lui Ray, pe numele său real Bernice Alexandra Kaiser, începe în Sacramento, California, în 1912. Ray a studiat pictura în New York-ul anilor ’30 sub îndrumarea pictorului german Hans Hoffman, o figură pivotală în expresionismul abstract și în cultura americană postmodernistă.
În 1937 lucrările ei erau expuse în prima expoziție a grupului AAA - American Abstract Artists, găzduită de Muzeul Riverside.
Ray și Charles s-au cunoscut la Cranbrook în 1940 și s-au căsătorit un an mai târziu. Au devenit parteneri de viață și în egală măsură, de muncă: înțelegerea și fascinația reciprocă i-au determinat să transforme apartamentul în care locuiau într-un spațiu de experiment – în arhitectură, mobilier, fotografie, sisteme de prezentare pentru expoziții. Un studio foto astăzi, un platou de filmare mâine, un birou obișnuit altădată.
Aici au continuat să îmbunătățească proiectul început odată cu competiția MoMA: invenția unei noi tipologii de scaune, confortabile și accesibile, care să poată fi produse industrial. Astfel a apărut celebra invenție Kazaam!, o mostră remarcabilă de geniu marca Eames: un soi de cuptor de întărire făcut dintr-o matriță de ipsos prinsă cu balamale și țintuită cu șuruburi, ce le permitea să creeze un „sandviș” din mai multe straturi de furnir. Acesta era presat de o membrană, umflată, la rândul ei, cu ajutorul unei pompe de bicicletă, pentru a crea forma tridimensională din placaj dorită.
Războiul le-a întrerupt o vreme atenția de la scaune și le-a oferit, în schimb, pretextul primei piese din placaj curbat produse în serie: atele din lemn stratificat, care ofereau o serie de avantaje față de cele metalice, și care au fost comandate într-un număr impresionant de către US Navy pentru soldații răniți – peste 150.000 de piese.
Ca un prag care trebuia trecut, ca o confirmare a practicabilității idealurilor fanteziste ale celor doi, acel moment le-a propulsat imediat cariera: după război, au reușit să obțină finanțările necesare pentru a pune bazele unui studio real, cu echipamente avansate și o echipă de oameni capabili să le folosească. În curând lua naștere celebra colecție de mobilier Plywood Group – o serie de scaune frumoase și confortabile, mulțumită formei curbate ale șezutului și ale spătarului.
Preocuparea obsesivă pentru biomecanica corpului uman, pentru materiale noi, rezistente, atrăgătoare și accesibile, le-a adus noi validări. În 1948, Charles și Ray câștigau al doilea premiu al „International Competition for Low-Cost Furniture Design” organizată de MoMA, de data aceasta cu piesa care a devenit, probabil, iconul suprem în istoria Americii moderniste. Propunerea era un scaun cu o carcasă unitară, ca o „scoică” generoasă, ce putea fi conectată la mai multe tipuri de baze. Un material nou în industria mobilierului — fibra de sticlă — durabilă, accesibilă și ușor de modelat, le-a adus soluția de producție de care aveau nevoie, și acesta este, de fapt, începutul poveștii scaunului Eames Plastic, primul scaun din plastic produs industrial, din lume.
Un alt experiment de la vremea aceea, de data aceasta în arhitectură, a devenit un reper în istoria Eames: Case Study House No. 8, proiectul casei ideale, propus de Charles și Ray pentru revista ‘Arts & Architecture Magazine’. Propunerea a prins repede contur și în afara hârtiei, devenind noua reședință a cuplului la începutul anilor ’50. Dacă până atunci, modernismul era considerat auster, ei au demolat această imagine cu o construcție realizată din containere metalice, a cărei sobrietate era anulată însă prin culoare și printr-o sumedenie de elemente care însuflețeau interiorul: flori, plante, artefacte adunate din călătoriile prin lume, jucării, statuete, obiecte ciudate.
Au adus aici tot ce considerau a le fi apropiat, reprezentativ pentru stilul lor de viață, iar americanii s-au inspirat din acest stil neconstrâns de amenajare a spațiului de locuire.
Optimismul și bucuria amândurora, abordarea inginerească a lui Charles, sensibilitatea artistică a lui Ray și maniera în care schimbau constant aceste două roluri au devenit sursă inepuizabilă de creație. Piesele de mobilier care le-au purtat semnătura în continuare au marcat profund evoluția designului de mobilier și sunt la fel de adorate și astăzi, poate în frunte cu celebrul Lounge Chair – fotoliul cu carcasă din lemn curbat și interiorul din piele, moale ca o mănușă de baseball, devenit un pop icon veritabil în cultura americană.
Poate în ton cu obișnuința vremurilor, tenacitatea și talentul lui Ray au ieșit pe deplin din umbra lui Charles abia după moartea lui din 1978, pe parcursul celor zece ani în care s-a ocupat de studioul Eames înainte de propria ei dispariție. Însă fără dubiu, povestea preferată a Americii moderniste are la bază o idee care în ceea ce îi privește pe protagoniști a funcționat pe deplin în arhitectură, în design, în iubire, în viață: ”everything hangs on something else”.
